Tragedie în Canalul Mânecii: Trei copii au murit, chiar sub ochii părinților, după ce șalupa în care se aflau s-a răsturnat

Tragedie în Canalul Mânecii: Trei copii au murit, chiar sub ochii părinților, după ce șalupa în care se aflau s-a răsturnat
Publicat: 14/08/2019, 13:41

Copiii se aflau la plimbare alături de părinții lor, iar cei trei adulți au supraviețuit accidentului, potrivit autorităților.

Autoritatea maritimă din Normandia a transmis că operațiunea de salvare a început după ce un martor a anunțat că a văzut o ambarcațiune care plutea în derivă la aproximativ 800 de metri de coastă, în apropiere de orașul Agon-Coutainville.

Mama a doi dintre copiii decedați a declarat că fetele sale și un băiat de 7 ani, purtau veste de salvare, dar au rămas blocați în cabină.

Tatăl fetelor a încercat să spargă fereastra „cu brațele, picioarele și cu ancora șalupei”, a declarat femeia pentru cotidianul Ouest-France.

Procuratura locală a a nunțat că cei trei adulți nu se aflau în cabină și au fost aruncați în apă când șalupa s-a răsturnat, conform publicației Le Point.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru...
×